Stiri despre Crestinatate

În contextul tensiunilor dintre Statele Unite și Iran, cauzate de rivalitatea dintre protestatari și autorități, inclusiv avertizări privind posibile lovituri americane asupra Iranului sau riposte iraniene, spațiul aerian iranian a fost închis. Asta înseamnă că, pe cerul de deasupra teritoriului Iranului, nu mai zboară decât păsări. Pentru toate celelalte aparate de zbor, cerul este închis. În același context, mai multe țări din Orientul Mijlociu și-au închis temporar spațiul aerian, ceea ce a afectat și posibila utilizare a acestuia de către avioane militare americane sau civile. Măsurile au...
Cartea Plângerilor este o carte a durerii, scrisă după distrugerea Ierusalimului. Orașul zăcea în ruine, iar durerea acoperea oamenii ca un strat de praf. Însă chiar în mijlocul acestei plângeri se întâmplă ceva remarcabil: un cuvânt de speranță. „Domnul este bun cu cel ce-și pune speranța în El, cu sufletul care-L caută.”Plângeri 3:25 Ieremia, despre care cercetătorii cred că este autorul probabil al cărții Plângerilor, scrie acest verset nu pentru că totul era bine, ci pentru că știa că Dumnezeu este bun chiar și atunci când viața nu este. Acest tip de speranță este o alegere conștientă de...
Un cangur nou-născut vine pe lume cu o dimensiune puțin mai mare decât un bob de orez. Nu vede, nu are blană și picioarele din spate îi sunt inutile. Cu toate acestea, din momentul în care se naște, începe să se cațere. Folosindu-se doar de ghearele mici din față, puiul se târăște prin blana mamei sale până la buzunarul ei, un buzunar ascuns pe burtă pe care nu l-a văzut niciodată și despre care nu avea cum să știe. Culmea, el nu rătăcește niciodată direcția. Se mișcă în sensul corect încă de la început. Dacă ratează buzunarul, moare. Acest instinct Articolul Lecțiile Creației: Cangurul,...
Departamentul de Justiție din S.U.A. a declarat că investighează un protest împotriva ICE (Serviciul de Imigrări și Vămi din S.U.A.) după ce un grup de demonstranți au dat buzna într-o biserică din orașul St. Paul din statul american Minnesota, au întrerupt slujba de duminică dimineață și l-au acuzat pe unul dintre pastori că lucrează cu ICE. În imaginile video transmise în direct de către Don Lemon, un fost angajat al CNN, aproximativ 30 de protestatari din cadrul Racial Justice Network au luat cu asalt biserica Cities Church, strigând „Mâinile sus, nu trageți” și „ICE afară”. Potrivit Fox 9...
Poliția a efectuat razii de două ori într-o lună la adunări religioase, presând liderii să se înregistreze la autorități. O altă biserică a fost acuzată pe nedrept că face în mod ilegal educație copiilor. Autoritățile din Kazahstan continuă să exercite presiuni asupra bisericilor creștine pentru a se înregistra la stat, în special asupra Consiliului Bisericilor Baptiste. Percheziționată de două ori În octombrie anul trecut, doi polițiști locali au întrerupt o slujbă duminicală a Consiliului Bisericilor Baptiste din satul Balpyk-Bi, districtul Koksu, insistând ca liderii bisericii să...
Violențe uluitoare în Africa subsahariană Africa subsahariană este epicentrul violenței împotriva creștinilor, mii de creștini pierzându-și viața pentru că l-au urmat pe Isus. Numărul mare de creștini din cele 14 țări africane sub-sahariene incluse în Topul Mondial al Persecuției indică motivul pentru care această regiune este un focar al persecuției creștinilor. Nigeria este a șasea țară ca populație din lume, iar Etiopia este a unsprezecea; împreună, acestea sunt mai mari decât Statele Unite. Aceste 14 țări au o populație de peste 721 de milioane de oameni, dintre care aproape jumătate se...
Între anii 640 și 608 î.Hr., profetul Țefania a vorbit poporului lui Israel. El i-a avertizat cu privire la judecata lui Dumnezeu, dar le-a reamintit și promisiunea lui Dumnezeu pentru viitorul lor. „DOMNUL, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău, un viteaz care poate salva! El va tresălta de bucurie pentru tine, te va liniști cu dragostea Lui și Se va bucura pentru tine cu un strigăt de bucurie”. Țefania 3:17 NTR Noi nu suntem poporul lui Israel din 640 î.Hr. care aude aceste cuvinte, dar, ca elevi în studiul Cuvântului lui Dumnezeu, putem găsi și noi mângâiere în cuvintele lui Articolul...
Organizația Open Doors a publicat Topul Mondial al Persecuției pe anul 2026, o lista cu 50 de țări cu cel mai ridicat nivel de persecuție la adresa creștinilor. Țările de pe primele locuri sunt cele în care persecuția este cea mai intensă, iar nivelul descrește gradual pe măsură ce avansăm îm listă până la cea de-a 50-a țară. Coreea de Nord își păstrează poziția de lider în clasamentul World Watch List pe 2026. Țara rămâne poate cea mai brutală dictatură din lume, fără nicio schimbare în ceea ce privește situația generală a persecuției. Creștinismul încă nu are loc în Coreea Articolul Topul...
Unul dintre cele mai importante subiecte biblice este propria inimă. De-a lungul istoriei biblice, Dumnezeu ne arată că nu este interesat de banii, timpul sau serviciile tale, cât de mult de inima ta. De ce este important acest lucru? Isus i-a învățat pe discipolii săi că inima este centrul vieții noastre. Emoțiile și dorințele noastre pornesc de la starea inimii noastre. Dacă Dumnezeu are acces la inima noastră, atunci restul lucrurilor din viață o vor urma. În Matei 6:21, Isus spune că acolo unde este comoara noastră, acolo va fi și inima noastră. Lucrurile pe care le prețuim în viața...
Teren contaminat, opoziția autorităților și chiar și un atac al poliției împotriva pastorului nu au împiedicat o biserică germană unică, numită Wera Forum, să devină cea mai mare din orașul Duisburg. Wera înseamnă credință. Pastorul Alexander Epp a declarat pentru CBN News: „Noi spunem mereu: veniți la casa noastră de închinare, atingeți-i zidurile și ascultați povestea construirii ei. Atunci veți crede”. Epp, un etnic german care s-a repatriat din Rusia sovietică, spune că nu s-a confruntat niciodată cu acest tip de persecuție din partea KGB, pe care avea să-l înfrunte din partea...

Pages