Stiri despre Crestinatate

Familia, cu o temelie solidă, este familia în care arhitectorul și constructorul este însuși Dumnezeu. El, Dumnezeu a conceput familia și pentru a înțelege cum a gândit de la început familia, ce principii și mecanizme a pus în acest concept, cum lucrează și cum nu funcționează, este foarte important de studiat „planul” Arhitectorului și de văzut cum anume trebuie să construim „clădirea” familiei. În Biblie, vedem familia ca locul în care tatăl este capul și preotul, care se închină lui Isus Hristos și conduce după sine familia lui. Femeia este evidențiată ca soție iubitoare și respectuasă cu...
Președintele Trump a aprins joi instalația de lumini ce decorează bradul de Crăciun din Washington și a transmis urări celor prezenți. Ceremonia a fost organizată în parcul aflat între Casa Albă și Monumentul Washington. Donald Trump a rostit un discurs scurt vorbind despre nașterea lui Hristos și crucea Sa. „În 1923, președintele Calvin Coolidge a aprins primul brad național de Crăciun. Mai târziu, în acea noapte, centrele comunitare afro-americane au organizat o slujbă în aer liber, în timpul căreia Monumentul Washington a fost luminat cu o frumoasă cruce, ca o amintire puternică a sensului...
Familia este darul lui Dumnezeu pentru omenire. Familia este locul, gândit de Dumnezeu, pentru a deveni spațiul în care omul găsește pacea, confortul, înțelegerea și dragostea. Dar, din păcate, în lumea noastră pierdută și confuză, este foarte greu să păstrăm acest loc cald și luminos în furtunile schimbărilor vieții. ȘtiriCreștine.ro în parteneriat cu CBN Moldova și CBN Family Academy vă invită la cel de-al II-lea Maraton de Rugăciune pentru familie cu motto-ul: „Crede, Roagă-te, Luptă”. În perioada, 09-15 decembrie, credem, ne rugăm și luptăm pentru protecția familiei. Timp de o săptămână,...
În perioada, 28-30 Noiembrie a.c, mai multe organizații din România și Republica Moldova precum și Instituții de învățământ s-au unit pentru o acțiune unică denumita sugestiv „Muzeul Mobil al sclaviei moderne”. Inițiativa aparține doamnei Aurora Martin, bursieră a Departamentului de Stat SUA prin programul Professional Fellows, program derulat și în Republica Moldova. Videoclipul campaniei a fost realizat de către artistul Ruslan Lazarin în studiourile din Chisinau. Este prima acțiune dintr-o serie de evenimente prin care se doreste unirea Organizațiilor Guvernamentale și Neguvernamentale,...
de Sergio M. Fortes Cu câteva luni în urmă, într-o ediție a Manei de Luni s-a discutat un subiect des întâlnit la mulți dintre noi: zona de confort. Mi s-a părut potrivit să reiau acest subiect, de vreme ce este o chestiune comună la locul de muncă și chiar în viața de zi cu zi. Este acel loc unde am vrea să fim și ne simțim cât mai puțin amenințați; este familiar și previzibil. Pare confortabil, deoarece nu suntem întinși  și provocați peste pratica noastră normală. Zona confortabilă pentru fiecare dintre noi poate fi identificată prin acțiuni specifice, gânduri, concepte și comportamente,...
„Vreau ca buzele mele să predice Evanghelia eternă, iar mâinile mele să lucreze la construirea Împărăției Tale eterne – pentru gloria Tatălui”, acesta a fost motto-ul vieții evanghelistului Reinhard Bonnke. Deși sună global, inima lui a aparținut continentului African. Datorită minunilor trăite în Cruciadele de Evanghelizare masive desfășurare în Africa este cunoscut și apreciat ca evanghelistul nr. 1 în toată lumea. În România a fost o singură dată, iar aceasta a lăsat amprente în viața a sute de români care și-au împărtășit amintirile cu el. „Un deosebit om al lui Dumnezeu – a...
Patriarhi, cardinali, politicieni și creștini de pe tot globul s-au aflat la Budapesta pe 26 Noiembrie pentru Conferința Internațională privind Persecuția Creștină. „Avem 245 de milioane de motive să fim aici. Atât de mulți oameni sunt persecutați zilnic din cauza credinței lor creștine ”, a declarat secretarul de stat maghiar pentru ajutorarea creștinilor persecutați, Tristan Azbej în deschiderea conferinței. Azbej a fost forța mobilizatoare din spatele Ungaria Help, o inițiativă guvernamentală de a oferi ajutor internațional în mod direct comunităților creștine persecutate din Orientul...
Zeci de oameni din toată lumea au participat la al patrulea cor virtual coordonat de David Wesley, un muzician creștin din Canada, care creează muzică a cappella pe Youtube încă din anul 2013. Până în prezent, David Wesley a mai coordonat trei coruri virtuale. În anul 2016, a lansat primul cor virtual, Nothing but the blood (Numai sângele lui Isus), O Canada în 2017, In Christ alone (Speranța mea) în anul 2018, iar sâmbătă, 7 decembrie, a distribuit înregistrarea corului virtual cu numărul 4, după aproximativ trei luni de înregistrări și producție. Prin corurile virtuale pe care le...
Marele evanghelist german Reinhard Bonnke a plecat sâmbătă, 7 decembrie 2019, în veșnicii. După 60 de ani de alergare activă în câmpul Evangheliei, în mare parte pe continentul Africii, familia a anunțat despărțirea dureroasă. „Dragi frați și surori, Cu mare regret, familia Bonnke vă anunță despărțirea de preaiubitul nostru soț, tată, bunic, evanghelistul Reinhard Bonnke. A plecat în pace astăzi, 7 decembrie 2019, după 60 de ani de propovăduire activă a Evangheliei în toată lumea. Dorim să vă mulțumim din numele lui și al familiei noastre pentru dragostea dvs și susținerea neclintită, care i-...
Deoarece au trecut 30 de ani de la schimbarea din decembrie 1989, în acești 30 de ani s-au tot făcut schimbări de tot felul: în modul de închinare al bisericii, în politică nu mai spunem, în sănătate, în învățământ, în educație oare s-au făcut?. Haideți să facem un bilanț al acestei perioade. Ce-am făcut în acești 30 de ani? Cum am trăit? Cât am profitat de libertatea avută? Cât am crescut spiritual? Cât am vestit Evanghelia? Cât am vorbit de rău conducătorii țării pe care i-am avut și țara în care Dumnezeu a hotărât să ne naștem? Cât am ajutat implicându-ne și rugându-ne pentru ei/pentru ea...

Pages