Depinde mântuirea noastră de iertarea pe care o acordăm celor ce ne-au rănit? Ce înseamnă cuvintele Mântuitorului din Matei 18:35: „Tot așa va face și Tatăl Meu cel ceresc dacă fiecare dintre voi nu iartă din toată inima pe fratele său”? Iartă, ca să fii iertat este mesajul din seria „Pledoarie pentru Iertare” cu Bebe Ciaușu.
Articolul PREDICA de DUMINICĂ cu Bebe Ciaușu: „Iartă, ca să fii iertat”! apare prima dată în ȘtiriCreștine.ro.
Începând cu data de 29 noiembrie, Creștinii greci, majoritatea ortodocși foarte religioși, trebuie să prezinte dovada vaccinării, un test COVID negativ sau dovada imunizării naturale de fiecare dată când doresc să intre într-o Biserică, premierul elen, Kyriakos Mitsotakis declarând că „persoanele care lucrează sau fac voluntariat în Biserici nu au nici capacitatea și nici puterea de a asigura binele colectiv”. Regula, care a intrat în vigoare duminică, face parte dintr-o gamă mai largă de restricții, care include interzicerea persoanelor nevaccinate în spații închise, inclusiv restaurante,...
„Sunt foarte amărât: înviorează-mă, Doamne, după Cuvântul Tău.” Psalmul 119:107 Mulți oameni sunt grav afectați în mijlocul acestor crize sanitare, economice, politice și sociale. Dar secretul nostru de supraviețuire se află în Cuvântul lui Dumnezeu, care ne poate înviora în orice împrejurare. Pe 21 noiembrie, multe biserici au sărbătorit Ziua Internațională a Bibliei. Anul acesta se împlinesc 80 de ani de la prima sărbătoare dedicată Bibliei în SUA, organizată de către președintele Franklin Roosevelt, când a declarat Săptămâna Recunoștinței drept Săptămâna Națională a Bibliei. De asemenea,...
Sâmbătă, 4 decembrie, ora 14:30 Esplanada Casei de Cultură Suceava găzduiește slujba religioasă pentru promovarea familiei tradiționale și susținerea familiei Furdui. Dacă ești din Suceava, alege să fii vocea adevărului alături de cei ce împărtășesc aceleași valori. Vino împreună să distribuim valorile sănătoase într-o lume coruptă și confuză. Alege să spui lucrurilor strâmbe pe nume și să luptăm în rugăciune pentru recuperarea copiilor familiei Furdui. Dumnezeu este bun! Dumnezeu iubește familia! Dumnezeu iubește românii și România de pretutindeni! Dumnezeu iubește familia Furdui. Spune-le...
Mult așteptatul eveniment anual pentru toate femeile din Comunitatea Evanghelică Baptistă este o realitate LIVE. Chiar dacă în condiții speciale, acum putem dubla sau tripa numărul participanților la Conferința Națională a Femeilor din cadrul Uniunii Baptiste. Tema ediției 2021 este: „Frica transformată în închinare”! Programul transmisiunilor LIVE este împărțit în trei sesuni: Ora 10:00-13:00 Ora 14:00-16:15 Ora 17:00-19:00
Articolul VEZI LIVE Conferința Națională a Femeilor 2021: „Frica transformată în închinare” apare prima dată în ȘtiriCreștine.ro.
Sâmbătă, 4 decembrie 2021, ora 10:00, bucureștenii ies în Piața Universității pentru susținerea Familiei Furdui. „Ne exprimăm solidaritatea cu familia Furdui ai cărei copii au fost luați abuziv de Jugendamt (serviciul german de protecție a copilului) şi încurajăm autorităţile germane să se implice în soluţionarea acestui caz, astfel încât copiii să fie redaţi familiei” este mesajul organizatorilor și grupului de suport care militează pentru întoarcerea în regim de urgență a celor 7 copii acasă. Echipați cu pancarde, copiii din București, transmit copiilor familiei Furdui mesajul...
În această zi specială, îți las o binecuvântare specială. „Domnul să te binecuvânteze și să te păzească România! Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine și să Se îndure de tine România! Domnul să-Și înalţe Faţa peste tine și să-ţi dea pacea România!” Astfel să pună Numele Meu peste România și Eu o voi binecuvânta.’” Numeri 6:24-27 La mulți ani de mână cu Domnul Isus România. La mulți ani tuturor românilor
Articolul Domnul să te binecuvânteze și să te păzească România! apare prima dată în ȘtiriCreștine.ro.
Români, Dumnezeu ne iubește, să ne iubim și noi unii pe alții… „O luptă-i viața, dar şi o-ncercare A ceea ce ar trebui să fim… Renaştem prin iubire şi iertare! Dacă uităm de dragoste, murim. Moartea din suflet este cea mai gravă Formă a bolilor pe care le trăim… Renaştem prin iubire şi iertare! Dacă uităm de dragoste, murim.” (Octavian Petrescu) Noi nu vrem să murim, noi vrem să iubim așa cum Cristos ne-a iubit. Noi știm că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. Noi vrem să-L iubim pe Dumnezeu,
Articolul Samy Tuțac: Români, Dumnezeu ne...
Pământ românesc, pământ însetat, Nu te-a uitat nicidecum Grădinarul, Mai vrea să te ude, din nou să te sape, Vei da, oare, roadă la anul? Pământ românesc, pământ risipit, Te sfarmă şi te spulberă vântul. Vei fi mângâiat, cu ploaie hrănit, Se va-ndura de tine Preasfântul! Pământ românesc, pământ înrobit, Zdrobit ai fost, frământat cu sudoare, Se va ridica blestemul acesta hain, Te va schimba El în binecuvântare! Pământ românesc, pământ îngheţat, Va veni primăvara şi pentru tine! Se-aud vestitori de jur împrejur, E zvon de lumini şi veşti bune. Pământ românesc, pământ greu trădat, Te-a jefuit...
Marți, un tribunal din Frankfurt, Germania, a condamnat un membru al ISIS la închisoare pe viață pentru implicare în genocidul împotriva yazidiților (un grup religios de etnie kurdă) din Irak și Siria, primul verdict de genocid împotriva unui membru ISIS, conform unui raport Reuters. Sentința vine la sfârșitul unui an în care creștinii și yazidiții din Irak încă suferă de pe urma genocidului început în 2014, însă încep să vadă o oarecare acțiune împotriva autorilor actelor de cruzime. Atacatorul, Taha al-Jumailly, a fost condamnat ca parte a uciderii a peste 3.000 de yazidiți, precum și...